Facultatea e prea mica sa mai sar in cap

Facultatea s-a terminat, da' nu prea.

Exista in Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti un profesor, sa-i spunem Pablo. Pablo nu e chiar cea mai coapta banana din ciorchine in ceea ce priveste simtul estetic, vestimentatia sau alergia la cocalari (adica ii plac pitipoancele, se imbraca dubios si are iz de cocalar), dar e aproape nedrept de destept fata de cretinii care il inconjoara, ca sa nu mai zic fata de cretinii pe care incearca sa-i invete carte. Motiv pentru care, Pablo este extrem de antipatizat de studenti. Pentru ca-i pica, pentru ca nu-i baga in licenta, pentru ca face misto de ei, pentru ca-i umileste. Spiritul justitiar din voi, care probabil s-a trezit acum, ar trebui sa se culce la loc, pentru ca Pablo nu-i magar sa generalizeze, ci se poarta mizerabil doar cu unii. Ati ghicit, cu aia care nu stiu carte, cu aia carora le citeste in ochi prostia, dezinteresul, plictiseala si amorteala intelectuala. Ai o privire de vitel care tocmai a suferit o lobotomie partiala? Felicitari, tocmai ai devenit tinta preferata la care Pablo va scuipa seminte.

La fel ca un caine care-ti miroase frica si mamaliga din izmene, Pablo te miroase daca esti excesiv de odihnit la creier, daca iti place checul sau pizda mai mult decat cartea (indiferent despre ce carte ar fi vorba, omul nu se rezuma strict la materia lui), dar, mai ales, miroase daca are cu cine sta de vorba, sau daca esti inca un creion oarecare din penar, care nu prezinta interes pentru nicio ascutitoare.

Ei bine, pentru ca ne-am astepta ca prostii sa aiba blazon pana in ultima clipa, nu numai ca nimeni nu admite ca, poate, totusi, nu-l duce capul indeajuns de departe incat sa promoveze examenul lui Pablo si sa mearga mai departe sa dea licenta. Nu! Toata lumea cauta sa aplice legea lui Ohm pe facultate si, zicand ca toti care intra trebuie sa si iasa, incearca sa redacteze petitii, memorii si proteste impotriva profesorului in cauza, pentru ca acesta e de-a dreptul magar si, la restante si reexaminari, nu i-a pus, dom'le, sa reproduca pasaje din carti, i-a pus sa gandeasca. Oribil! Revendicandu-si, insa, dreptul de a fi cretini pana la capat, reactionarii dau cu stangul in dreptul inca din fazele incipiente ale proiectului, certandu-se ca o gasca de taximetristi si florarese pentru ca lumea nu-i sprijina, nu-i sustine si nu-i incurajeaza in cruciada lor anti-Pablo. Partea haioasa e ca, mimozele si cavalerii loviti in aripa de Pablo, ar vrea sa-i puna fraierului o bomba in mana si sa-i bage mortu'-n casa, da' nu-i ajuta capul nici macar sa faca o cerere in sensul asta.

Si uite-asa finalul facultatii scoate la lumina neputinta unor oameni prea mici pentru a-si recunoaste greselile si aroganta de a crede ca poti sa termini scoala si sa ajungi in pozitia de a te imbogati peste noapte, in cel mai pur stil romanesc, fara sa fi invatat macar un pic de carte sau fara sa ai acel strop de inteligenta nativa care sa te ajute sa treci strada fara sa te calce dricul. Daca cineva mai traieste cu impresia ca sistemul de justitie romanesc arata asa cum arata pentru ca e multa coruptie, eu le sugerez sa se mai gandeasca. Din pacate, personajele evocate mai sus, in marea lor majoritate, vor ingrosa randurile magistratilor. Din pacate, nu coruptia predomina, ci prostia in formele ei cele mai pure. Care, daca acum e o prostie cumva inocenta, cauzata de lipsa de cultura, excesul de televizor, Bamboo, Libertatea si OTV, peste cativa ani, se va transforma in prostie de-aia agresiva si rau-intentionata.

Si toata treaba asta imi aminteste de-o discutie de ieri dimineata cand, in drum spre metrou, am vazut o faza haioasa: o femeie de serviciu de la un bloc matura trotuarul din fata acestuia, iar o locatara si-a scos cainele la plimbare si il indemna sa se pise fix unde dadea cu matura femeia de serviciu. M-am mirat un pic si, pentru ca simtul meu estetic se manifesta si dincolo de groups.yahoo.com/dreptul, am intrebat-o daca i se pare ok sa-si pise cainele unde altul da cu matura, pana la urma, tot in folosul ei. Mi-a raspuns, abisal, ca e afara, e cald si se evapora.

De unde rezulta ca Facultatea de Drept din Bucuresti a produs, in 2009, o generatie de viitori juristi prudenti care s-au pisat pe ei si acum asteapta sa se evapore.

Schimbari si voma

De cand ma stiu, o data la cateva luni se intampla sa am niste pofte de-alea sinistre de femeie gravida si nedormita. Mi se pune pata pe cate o mancare oarecare, sunt in stare sa bat distante infinite ca sa pun mana si gura pe ea, iar atunci cand ajung acolo, mananc ca porcul si mi se face rau. Dupa o ora de extaz gustativ, da-i cu o noapte intreaga de suferinta, cu dureri de cap, dureri de stomac, greturi, vome si alte animale ale padurii. Si asta de fiecare data, din nou si din nou si din nou.

Azi-noapte pe la 5, in timp ce ma zvarcoleam intr-o noua astfel de drama, m-a bufnit un ras isteric si, timp de vreo 10 secunde am uitat si de durerea oribila care imi zdrobea ceafa, si de faptul ca mi-am borat o bucata de duoden, si de faptul ca tot patul se invartea cu mine mai ceva paturile alea rotative din bordeluri. Radeam pentru ca mi-am dat seama, a nu stiu cata oara, de imbecilitatea situatiei. Poftesc la ceva, nu ma pot abtine, mananc cu pofta ca un disperat, toate astea stiind foarte bine ce urmeaza sa se intample, toata durerea si suferinta care-s inevitabile. Dar le accept si, cu buna stiinta, continuu sa bag in fizic sperand ca poate n-o sa fie asa, ca poate azi n-o sa ma doara, ca poate azi sucul meu gastric o sa fie suficient de acid sa arda toate cacaturile pe care le inghit inainte sa se instaleze greata. Ei bine, nu, asta nu se intampla niciodata, asa cum ajung sa constat de fiecare data.

Si mi-am dat seama ca nu e singura porcarie pe care-o fac cu buna stiinta, fara sa ma pot abtine, desi stiu ca vor urma consecinte extrem de neplacute. Ieri vorbeam cu o colega, eu incercam s-o mint, ea incerca sa nu ma creada. Initial, credeam ca vreau doar s-o fut si as fi dispus sa spun orice minciuna pentru asta. Acum nu mai sunt asa sigur. Initial, credeam ca o sa fie la fel ca intotdeauna. Acum ma gandesc la titlul unei carti haioase pe care am citit-o acum ceva vreme - "Posibilitatea unei insule". Poate e vorba de posibilitatea unei schimbari. Poate nu e musai sa fiu un nenorocit care face sa sufere fiecare femeie care se apropie mai mult de el pentru ca nu e-n stare sa-i arate altceva decat o durere infinita la basca si o aversiune acuta fata de orice forma de angajament mai serios. Poate zilele in care alergam dupa orice fusta imi iesea in cale, stiind ca o sa se termine prost pentru amandoi, dar fara sa ma pot abtine, s-au dus. Poate e momentul sa-mi caut mireasa.

Din pacate, pentru ca lucrurile nu-s simple decat in basme, din aceeasi discutie cu aceeasi colega, in care incercam sa ne furam curentul unul altuia si sa ne lasam reciproc pe intuneric, am descoperit ca nu ma crede nimeni. Admitand ca nu e doar un fior de moment si chiar as fi dispus sa incerc sa fiu un om mai bun (eventual de dragul unei muieri, dar sa nu ne gandim din start asa departe), oricum n-ar hali nimeni pentru ca, nu-i asa, proverbul preferat al romanilor e ala cu lupul si parul pubian al acestuia. Si atunci, vin eu si spun pe la 5 dimineata, cand radeam si vomitam, vomitam si radeam, sa luati pula, voi, infidelilor, pentru ca eu tot o sa ma schimb si o sa va para rau cand mi-ati dat shutuncur si n-ati avut incredere in mine.

Si, ca tot veni vorba, pofta de ieri a fost cheeseburger dublu cu cartofi prajiti, extra maioneza si shake de ciocolata. Azi-noapte, cartofii aia ieseau aproape intregi. Si, bineinteles, aurii si crocanti ca-n reclama.

Videoblog

In general, nu ma uit la televizor. Nu din snobism, nici din ignoranta, ci pentru ca m-am plictisit ca televiziunile sa calce in picioare zilnic pragul meu de toleranta la imbecilitate.

In general, PRO TV e de cacat. PRO-ul a dat Romaniei cele mai purulente mizerii audiovizuale ale ultimilor 20 de ani (in afara de Marian Ralea, care era haios) si a contribuit din plin la cretinizarea unei generatii intregi. Si, oricum, ne doare-n pula ce salariu are Esca.

Dar am gasit o chestie misto. Misto rau. Enjoy.

And the sign said...

...long haired freaky people need not apply.

N-am prea avut regrete in viata pana acum, decat poate ocazional si, oricum, de scurta durata. Cred ca am avut mancarimi in talpa care au tinut mai mult decat majoritatea regretelor mele. Ma-ncearca, totusi, o racaiala pe stomac de vreo cateva saptamani incoace, cam de cand am inceput sa descopar chestii. Mai intai mi-am descoperit jumatatea mai buna, dupa care mi-am descoperit "a safe haven", dupa care am mai descoperit Oameni si in cele din urma am descoperit ca pragul meu de toleranta la tequila este mult mai sus decat credeam.

Jumatatea mea s-a nimerit asa, din ceas dedusa, s-a lipit de mine si n-a mai vrut sa plece pentru ca ne provocam reciproc senzatii olfactive, cromate si extrasenzoriale aproape reale. Asta dupa o bucla temporala de vreun an si ceva in care am ars-o distant si pretins distinct. Acum impartim tigari, beri, umeri, batiste, caterinci si scaune in tren. Acum ne batem pe burta si comparam cat de negri ne sunt mucii dupa o noapte intr-un subsol transpirat si plin de fum. Acum avem amintiri.

Si ca veni vorba de sus-numitul subsol transpirat si plin de fum, de la raposatul Clocks incoace n-am mai avut un templu in care sa ma duc saptamanal cu religiozitate. Acum am. E ca o sufragerie de familie in care in fiecare sambata se aduna aceleasi chipuri care se agita pe aceleasi sunete. Doar ca in fiecare sambata se intampla ceva diferit, de fiecare data ceva e altfel, in fiecare seara e alt film. In subsolul asta transpirat, apa curge la deal, ca-n Maramures, si marele lui merit e ca fiecare s-a invatat sa-si lasa grijile, uniformele si basinile la usa.

Si nu in ultimul rand, Oamenii. Mi-a luat ceva sa ajung aici, dar important e ca am ajuns. Probabil acum pretuiesc tequila din ultimele cateva weekenduri mai mult decat toate shot-urile pe care le-am baut in atatia ani. Pentru ca tequila nu este o simpla bautura, iar salamul este mai mult decat un simplu aliment. Singurul regret e ca nu s-au intamplat mai devreme toate lucrurile astea, desi probabil mi-ar fi fost complet la indemana sa le misc in directia asta. Acum trebuie sa impac toate astea cu sentimentul de a fi irosit 3 ani intre personaje fara chip si fara verb.

Si acum, pentru ca regulile unui discurs se pot rezuma in stilul "spune-le ca o sa le spui, spune-le, spune-le ca le-ai spus"...ah, pula, ma duc sa fumez o tigara. Vorba ceea, pula dansuri, doar bune maniere.

Revolta maselor

Caracteristica momentului este ca sufletul mediocru, stiindu-se astfel, are cutezanta de a afirma drepturile mediocritatii si le impune pretutindeni. Dupa cum se spune in America de Nord, a fi diferit inseamna a fi indecent. Masa nimiceste tot ceea ce nu este dupa chipul si asemanarea sa, tot ceea ce este deosebit, excelent, individual, calificat si de elita. Cine nu este ca toata lumea, cine nu gandeste ca toata lumea risca sa fie eliminat. Si este cat se poate de limpede ca acest "toata lumea" nu mai inseamna "toata lumea". "Toata lumea" insemna de obicei unitatea complexa a masei si a minoritatilor disidente, specializate. Acum "toata lumea" inseamna numai masa.

- José Ortega y Gasset - Revolta maselor

Concluzii

Mai sunt vreo 3 luni si se termina. Facultatea. Departe inca de clipele spumoase in care diverse arame se dau pe diverse fete, e totusi un moment bun pentru niste concluzii.

Generatia careia acum cativa ani toata lumea ii plangea de mila numind-o "generatie de sacrificiu" a crescut si s-a transformat intr-un mutant social cu coate ascutite. Moralisti perfecti care nu rateaza nicio ocazie sa-ti dea la gioale, fiinte parsive care te mint cu zambetul pe buze, oameni de un egoism maniacal si de un snobism sinistru. O haita de twenty-somethings fara identitate, fara valori si fara individualitate, toti studenti la aceeasi facultate - la teatru.

In panteonul actorilor care se pregatesc sa ia viata in pula sau in piept gasesti toate mastile posibile.

Baiatul de familie buna, care si-a construit succesul pe numele, prieteniile si reputatia stramosilor, combinate cu propria lui vocatie scatofagica. La apogeu, cu sacii in caruta, nu mai da buna ziua nimanui care nu-i poate sprijini in vreun fel (de preferinta, pe sub tejghea) aspiratiile fabuloase. De-acolo, din turnul lui de fildes, lumea se vede mica si neinteresanta. Pentru ca daca nu poti sa arunci si tu o mistrie de mortar la temelia carierei mele stralucite, poti sa-mi sugi pula.

Fata imbogatita recent, postdecembrist, eventual, lipsita evident de gratia si modestia care vin la pachet cu averea de traditie, definitia egocentrismului si narcisismului, care isi terorizeaza anturajul cu discutii infinite despre genti si accesorii si a carei nelamurire profund existentiala este ce culoare vor avea chilotii pe care-i va purta la balul absolventilor. Un adevarat monument. Angoasele unuia, caterinca altuia.

Baiatul din sistem, cu mama si tata bine infipti in fotolii confortabile de piele, al carui viitor nu mai ascunde niciun mister, a carui existenta e lipsita de visuri, sperante sau indoieli pentru ca el a primit baremul de corectare inainte de foaia cu intrebari. Poate cel mai trist personaj dintre toate, se vede in fiecare dimineata cu un pas mai aproape de ceea ce altii i-au spus ca este viitorul lui de succes, in care isi va manca rafinat biscuitul cu caviar si, eventual, va da o muie plictisita fetei de mai sus.

Rebelul sau rebela, care detesta pe toata lumea, care e mai presus de mizeriile astea, care nu se lasa tras(a) la fund si care, ironic, priveste pe toata lumea de sus, la fel ca si cei dinainte. Doar ca din alte motive. Din boxele ei rasuna manele, in loc de Mozart, limba lui pipaie vodka, in loc de coniac frantuzesc. Si se mandreste cu asta. Discursul lui sau al ei e asezonat frecvent cu cate-o pula, o pizda sau un fut. E mai bun decat toti ceilalti pentru ca nu-i pasa de eticheta. E o vaca.

Pitipoanca si cocalarul, probabil ca n-au nevoie de vreo prezentare. Se casatoresc. Sau daca nu se casatoresc, oricum se vor iubi la infinit in dedicatii pe Taraf TV. 'nuff said.

Si-apoi sunt restul. Anonimii, amorfii, nestiutii, originalii, nerostitii. Incapabili sa-si construiasca o carcasa adecvata, sau satui de asa ceva. De luni pana vineri, poarta cravata. Sambata noaptea, fumeaza un joint, rad 4 beri si danseaza pe masa pana dimineata intr-o bodega obscura. "La rochereala".

Unul singur ne intereseaza in momentul asta, unul care si-a gasit jumatatea mai buna lipita de un stalp cromat, pierduta intre sticle goale de bere, amintiri si povesti cu "a fost odata". Unul care nu vrea altceva decat sa mai amane putin momentul cand va fi om mare, va fute numai misionar si va plati impozite. Unul care s-a saturat sa fie amabil pentru ca asa-i frumos, care vrea sa shinsteasca jin si sa se imprumute de tigari. Unul care prefera sa uite. Ploaia care va cadea, pacatele toate i le va spala.

Si ca vorbeam de concluzii. In 4 ani, am invatat un singurul lucru: tacerea e de aur. In rest, cum zicea acela, aproape tot se iarta, dar nimic nu se uita.

Iar s-a intors

Nu exista realitate. Fiecare dintre noi este arhitectul propriei lui realitati. Nu exista pizda, exista pizda lirica, trista, cubista sau corporatista. Pizda ta, a altuia, a alteia, a nimanui sau a tuturor. Nu exista nimic, fiecare om are o viata si-o realitate, care nu coincid decat ocazional, si orice pe lumea asta se poate face contra cinzeci de mii, o tuica si-un sut in cur.

Iar s-a intors.

Asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand m-am trezit blocat intr-o bucla temporala. Poate de la alcool, poate de la spaima, poate de la ce sau cat am fumat. Te trezesti, iti repeti in minte planurile, suc sau cafea, film, poate sex, poate macar un sarut, detalii peste detalii de care te mai despart doar cateva ore. O sa fie cu baloane si vata de zahar si artificii, cum era cand erai mic si anticiparea te omora. O sa fie si cu transpiratie, fluid vaginal si saliva, daca stii sa ceri frumos. Apoi o suni. Si descoperi ca mama ei tocmai a fost ucisa cu 32 de lovituri de topor in cap de o gasca de negri ucigasi din Uganda, ca de unde altundeva ar putea sa provina 32 de negri ucigasi. Sau ca tatal ei tocmai a aruncat-o pe maica-sa de pe bloc si apoi s-a sinucis cu salbaticie administrandu-si o doza fatala de moarte. Sau ambele. Drama. Si, cumva, ramai prost cu telefonul in mana, te balbai, inghiti in sec, te simti complet nefolositor umanitatii, inchizi si constati. Ca n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.

Iar s-a intors.

Te trezesti si te duci la scoala, intr-un loc teoretic sigur, calm si linistit unde oamenii sunt inepti si ingusti si de-a dreptul cretini. Atat de cretini incat uneori nici nu mai trebuie sa-ti porti masca, oricum nu-si bate nimeni capul sa te cunoasca sau sa inteleaga cine esti, de unde vii si incotro te indrepti. Si la fel de brusc te trezesti ca astazi ti s-a oferit posibilitatea sa alegi, sa iei o decizie. In spatele usii numarul 1 avem pragmatismul nostru cel de toate zilele care ne ajuta sa ne rezolvam problemele cu maxima durere in cur pentru elementele sau victimele colaterale. In spatele usii numarul 2 avem un acces apocaliptic de orgoliu care nu prea ne da voie sa ne lasam scuipati in freza de dragul pragmatismului. Si uite-asa, pentru prima data, scoala te pune fata cu reactiunea si cu niste hotarari adevarate despre lucruri adevarate. Adevarate in realitatea ta, evident. Aceeasi realitate in care n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.

Iar s-a intors.

Te trezesti cu lume multa in jur, o cola si-un hamburger in fata. Si vorbesti mult si repede si gesticulezi si povestesti si incerci sa umpli cu ceva fiecare secunda de tacere stanjenitoare. Pentru ca, daca ar exista secunda aia de tacere, fiecare ar avea timp sa-si dea seama ca nu stie nimic despre persoana care mesteca in scarba o salata de partea cealalta a mesei. Desi isi povestesc totul si rad unul la glumele altuia de cateva ore. Pe urma te ridici, rostesti politeturile de rigoare, pleci sa te intalnesti cu alti oameni multi care vorbesc repede, dar cu ei tacerea nu se mai lasa umpluta asa usor. Nu se umple decat cu fum tras si tinut strans in parcarea in care, cu multi ani in urma, te ascundeai de directoarea dementa care voia sa te prinda fumand, sa te parasca maica-tii si diriga-tii si, eventual, sa-ti scada nota la purtare, golanule care esti. Si nici n-ai cu cine sa bei un suc in seara aia.

Iar s-a intors.

Esentialul este ca esti inconjurat de sute si mii de oameni care se invart repede repede in jurul tau, mai-mai sa te ameteasca. Si, cu toate astea, n-ai niciodata cu cine sa bei un suc.

Tristeti

ea: cineva n-a vrut sa faca sex cu mine...cum adica sa nu vrea cineva sa faca sex cu mine?! mi se parea inimaginabil...i officially hit my sex life's rock bottom. tre sa-nvatz sa-mi tin gura, altfel o sa fiu tot timpu aia vulnerabila si buna si sincera si proasta si lumea n-o sa vrea sa ma futaaa...

el: eu vreau sa te fut daca te consoleaza in vreun fel.

ea: doar psihic. ce fel de uameni is ma aia care vor sa te futa psihic? ii face sa se simta mai impliniti decat daca te-ar fute pur si simplu? oameni rai si fara suflet si tristi...foarte tristi...mai tristi decat pizda mea in momentu asta. sunt beata si atat de trista ca nu pot sa plang.

el: eu am descoperit ca nu iubesc si nu am iubit de-adevaratelea si nu cred ca-s in stare sa iubesc si viata mea este mizerabila daca nu iubesc asa ca vreau sa ma fut ca sa uit.

ea: ah mort pe dinauntru...i love the kind! u're my favorite kind of people, ma atrageti cum atrage o balega musca.

el: vrei sa ma futi?

ea: nu stiu. arati bine? o ai decenta? o sa ma tii in brate si-o sa te prefaci ca a insemnat ceva dupa?

el: da, da, nu.

ea: n-am nevoie de meaningless sex. daca nu exista nici macar o farama de speranta ca as putea avea o relatie sanatoasa si nemasochista, prefer sa am pizda trista o mie de ani decat sa mai sufar ca tampita.

el: crezi ca m-as putea indragosti de tine?

ea: habar n-am. nu m-a iubit decat unu pana acu si...doar cateva luni...si acu imi zice ca am fost o gaura pentru el si ca ma considera o cunostinta.

el: tu nu te-ai putea indragosti de mine.

ea: dont underestimate me...daca esti mort pe dinauntru, sunt toate sansele sa ma...

el: o sa salvez discutia asta for future reference.

ea: don't. tampenii. fac o laba si iau maimutzoiu de la el in brate si plang pana maine dimineata si-mi trece.

el: o femeie care vorbeste despre "pizda ei trista", asta e de tinut minte...

ea: ah, si o sug legendar.

Compliment

Te respect pentru ca esti o doamna. Esti demna si nobila si eleganta si nu pot decat sa ma plec inaintea ta. Te privesc cu sfiala pentru ca stiu ca esti un alt fel de fiinta dintr-un alt fel de lume. Cand imi spui ca vii de pe Venus, iar eu de pe Marte, te privesc cu neincredere, dar nu indraznesc sa te contrazic pentru ca am inteles de multa vreme ca tu stii lucruri pe care eu nici macar nu le banuiesc inca.

Esti frumoasa si ezit atunci cand te ating de teama sa nu te spargi sau sa nu dispari ca un vis. Fantasma a neputintei mele, o singura miscare necugetata si te-ai face nevazuta pentru totdeauna! Vorbesti putin si apasat, pentru ca vorbele tale atarna greu si nu rasuna niciodata in zadar. Iar eu am invatat sa tac si sa ascult, pentru ca rar se intampla sa merit sa te aud si inca si mai rar sa te inteleg. Ma ascund de privirea ta pentru ca, oricat ai incerca sa mimezi blandetea, ochii tai se uita prin carnea mea direct in toata negreala sufletului meu. Si ma simt mic si dezonorat. Nu-i chip sa fentezi inevitabilul, femeie, si iti sunt recunoscator ca m-ai invatat asta.

Iti vorbesc cu modestie si politete, asa cum se cuvine. Asezonez fiecare expresie cu un zambet sau o atingere tandra. Privirea mea abia iti mangaie pleoapele, pentru ca esti mult deasupra indraznelii exaltate de a te privi direct in ochi. Iti aduc flori si bomboane si tot felul de mici traznai care stiu ca-ti plac, orice pentru un zambet care nu inceteaza sa ma zguduie din temelii. Sunt maruntisuri, e drept, si abia daca reusesc sa creeze iluzia unei intimitati, dar si tu stii ca, uneori, iluzia asta e tot ce ne ramane.

Nu e zi pe care sa n-o incep cu gandul la tine si nu e noapte in care sa inchid ochii si sa nu te vad. Imprimata pentru totdeauna pe interiorul pleoapelor mele. Au fost si altele inaintea ta si poate vor mai fi si altele dupa tine, dar din tot acest palimpsest de imagini tatuate, chipul tau e cel mai clar conturat. Stii, tu, femeie, ce inseamna toate astea? Stii, tu, femeie, ce inseamna sa intelegi, si inca atat de timpuriu, ca Platon avea dreptate? Ca suntem jumatati schioape si ciunge care-si petrec existenta cautand si care rateaza nemurirea pentru ca nu-s intregi?

Si tu stii toate lucrurile astea. Stii unde esti tu si stii unde sunt eu si stii ca, desi ajungem unul la altul doar cu un gand sau cu un spasm, ne desparte o infinitate. Stii ca sunt al tau, iar tu, in ciuda marunteniei mele, tot a mea esti. Da' sper ca stii si ca, daca ma superi, te bat cu pula peste gura de numa'-numa'.

Mantuire

De la “Moartea caprioarei” incoace, oamenii au incercat sa se convinga, unii pe altii, ca e mai bine sa fii bun decat sa fii rau. Ca e ok sa-ti doresti sa fii mai sensibil, mai politicos, mai altruist. Ca e semn de civilizatie si de educatie si de buna-crestere sa intorci si obrazul celalalt, sa dai buna ziua, sa spui “te rog” si “multumesc”, sa-l ajuti pe cel de langa tine atunci cand se impiedica si-si imprastie molarii pe asfalt. Ca idealul fiecaruia in viata ar trebui sa fie sa iubeasca, sa construiasca un camin pentru o familie fericita, sa planteze un pom. Ca e urat sa minti, sa furi, sa fii arogant. Ca esti rau daca sapi groapa altuia, daca ii dai un sut in coaste amicului deja cazut de mai sus. Ca e groaznic sa iti repugne ideea de familie, casatorie si plozi. Ca esti un nenorocit daca nu vrei decat sa bei, sa insiri femeile, sa impusti intre ochi fiecare urs panda care nu vrea sa se futa ca sa-si salveze specia si sa dai foc la padurea ecuatoriala si la toti aborigenii parosi care vietuiesc intr-insa.

Desprinsa din intelepciunea arhaica a taximetristilor plictisiti si vag suicidali, urmatoarea fraza mi-a rasunat in urechi toata seara: “omul este cel mai rau animal de pe pamant”. O banalitate fantastica, stiu, care nu face altceva decat sa-i gadile intr-un loc murdar pe oamenii asa-zis rai (care citesc asta) si sa-i ultragieze pe oamenii asa-zis buni (care citesc asta). Pe primii ii salut cu respect si ii poftesc sa inchida calculatorul si sa se duca dracului in oras, sa bea o tarie, sa dea o muie, sa fumeze un joint, sa minta, sa injure si sa sape si pe mai departe cat mai multe gropi pentru cat mai multi concetatenti. Cea din urma categorie, ma scarbeste.

Nu exista oameni buni. Serios. Luati-va cateva secunde, trageti aer in piept, faceti-va o cruce, doua, trei sau cate e nevoie si, vorba englezului, sit back and reassess. Nu exista oameni buni. Bunatatea in care va scaldati voi e o iluzie. O minciuna. Un joc de roluri. Astazi sunt om cu tine. Maine ma agiti si te-am scuipat. C-asa-i viata. Te omoara daca nu esti atent.

Ti se pare ca esti sensibil, politicos si elegant fata cu toate femeile pe care le intalnesti? Sugi pula, pentru ca, unu la mana, pana si tu stii, de fapt, in sinea ta, ca pe fiecare vrei doar s-o futi, dar e mai usor daca mimezi empatia, daca te prefaci ca o asculti, daca ii dai impresia ca te doare altundeva decat fix in cur de ce gandeste sau de ce simte ea. Si, doi la mana, pentru ca femeile, in general, oricum prefera un golan, un nemernic si un infumurat care o lipeste de perete si i-o trage unui baietel sensibilos care o tine de mana. Si totul in ciuda teoremei despre femeile cu multi parteneri care sunt “curve” versus barbatii cu multe partenere care sunt “idoli”.

Ti se pare ca o sa ajungi in Rai daca intinzi mana aproapelui aflat in suferinta, nevoie si necaz? Aproapele de-abia asteapta sa se ridice cu o mana ca sa-ti infiga ditamai capul in gura cu mana cealalta. Aproapele de-abia asteapta sa ajunga inapoi pe picioare ca sa ti-o traga, ca sa-si stearga datoria pe care o are la tine, ca sa-ti ia job-ul si femeia, ca sa scrie ca o ai mica pe faianta de la baie. Aproapele intins la podea te uraste mai mult decat oricine altcineva, pentru ca tu esti singurul care l-a vazut in patru labe, pentru ca tu esti singurul care a aruncat o privire dincolo de masca pe care o poarta zilnic fiecare dintre noi. Cu demnitate.

Pe de alta parte, bucura-te, crestine, ca atunci cand o sa fii mare, cand o sa ai o sotie iubitoare, copii frumosi si destepti, o casa frumoasa cu o biblioteca frumoasa, cu toate ustensilele electrocasnice pe care ti le-ai putea dori vreodata si cu un pom la poarta plantat de tine, toate astea nu vor mai conta. O sa fii extaziat in paradisul tau prefabricat si se va chema ca te-ai realizat, ca esti un om care a gasit succesul gratie bunatatii sale. O sa continui sa fii sluga generatiilor de mosi basinosi de dinaintea ta, care te-au invatat ce inseamna aia viata buna, ce e aia omenie. Si nici n-o sa-ti dai seama ca nevasta-ta si-o trage cu cel mai bun prieten al tau, ca fiica-ta e o curva si fiu-tau un drogat, ca toti te urasc si ca, in ziua in care o sa fii trecut pe lista, nici macar pomul tau de cacat n-o sa te mai salveze.